Bikeaway 2017 – Cuplu Singuratic

Ziua 0, încercare de întremare a grupului.

Drumul care iese din Pula seamană cu un drum european, cu o bandă şi jumătate pe fiecare sens. După câteva intersecții mari în stil fluture şi cu puțin după aeroport se transformă într-un drum național cu şi mai puțin spațiu pentru biciclişti. Cam pe un astfel de drum am continuat pe durata intregii zile. În ciuda spațiului mic pentru noi, drumul s-a simțit foarte sigur întrucât mulți şoferi croați respectă bicicliştii şi lasă mult spațiu în depăşiri. Primii 20 de km au fost destul de lejeri, cu câteva suişuri şi coborâşuri domoale. Livezi, sate cu case arse de soare, grădini cu smochini, mai multe livezi.

20170822_094945Ciorchini graşi şi colorați ne fac cu ochiul dintr-o parcelă cu viță de vie şi nu putem rezista tentației unei pauze dulci. Hmm super copți, super buni, ar fi fain să avem câțiva şi pentru diseară, când ne vom întâlni cu ceilalți. Entuziasmul ne-a fost întrerupt de un fluierat scurt, care zicea “sterge-o!”. În 3 secunde pedalam cu spor şi dealurile nici nu se mai simțeau sub roțile noastre. Peste câțiva km un pâlc de pădure se întinde de-a lungul drumului în partea de vest şi ne uşurează traseul cu o umbră binevenită. Sate arse de soare, livezi, mai multe sate.

În fața noastră se arată dintr-odată doi versanți înverziți, unul față de care eram despărțiți de o vale şi unul aflat mai în depărtare, formând fundalul. Bucuria ochilor, zvâcnirea pedalelor. În glumă spunem că ar fi fain să nu trebuiască să urcăm versantul mai apropiat, cel puțin nu cu cele 2 ore de lumină rămase. Habar nu aveam ce ne aşteaptă.
Pe nesimțite drumul se transformă într-un drum de munte, cu o vale abruptă pe parte dreaptă şi un versant stâncos-copăcos în stânga. In dreptul localității Barban, extaz!

20170823_192546
O zonă cu înclinare destul de mare şi o coborâre rapidă în serpentină ne fac să folosim doar frânele şi să conservăm nişte energie pentru cel puțin 3km. Ajunşi la câmpie, cu 200 de metri mai jos si pedalând prin valea încadrată de dealuri destul de împădurite, ni se pare că noaptea e chiar mai aproape. Se lasă și rece, mai punem un strat pe noi, cine ar fi crezut?

R66, Rijeka 65km.

De acolo pleacă ai noștri, înspre noi! Hai că ne întâlnim diseară.

R66, Rijeka 60km.

Satul Labin e după colț, ştim că de-acu o să fie doar câmpie. Încă 7 km şi suntem acolo, apoi lejer până în Plomin. Un indicator spune “Atentie, rampă?!?!?! încă 5km”, chiar la inceputul unui deal. Deal care era să rămână în amintirea primei aventuri. O înclinație destul de mare, frig şi înconjurați de păduri peste care se lăsa noaptea. Cu maxim 20 de minute de lumină, am decis să nu mai luăm nicio pauză, am descălecat din şa şi am împins bicicletele la deal. Oricum pedalam cu aceeaşi viteză.

E mai frig. E mai noapte.

Am ajuns la limita energiilor şi Labin tot nu se vede. În față doar serpentine, dealuri şi păduri.

E frig, e noapte.

Maşinile trec din ce în ce mai rar și în momentele de liniște simțim cât suntem de singuri. O experiență în care frica dansa cu încântarea, iar singurul reper erau casele luminate de pe versantul opus. Fără să îndreptăm lanternele în desişul întunecat care ne înconjura, am continuat pentru încă o jumătate de oră eternă. Ne-am dat seama cât eram de terminați abia atunci cand am ajuns pe creastă şi am început să considerăm schimbarea planului. Poate totuși rămânem în Labin? Nu am mai circulat noaptea, și dacă mai urmează o zonă ca asta nu ajungem nici până dimineață în Plomin (şi totuşi, mai sunt doar 9km până acolo). Am decis să încercăm şi să ne întoarcem la primul semn că ar fi fost de suit iarăşi prin păduri.

Spre norocul nostru, drumul urmăreşte creasta și trece prin câteva sate (o zonă în care am pedalat pe trotuar, spre liniștea creierului obosit), apoi coboară (ieeeeei) șerpuind printre livezi, râpe şi versanți. Am fost atât de singuri încât am putut închide luminile și coborî prin întuneric.

Noi, stelele și copacii.

După ultimul deluşor (uffff), destinația zilei, Plomin, la ora 21:30. Un sătuc într-o rână, sub o stâncă şi cu deschidere asupra unei văi imense. Case de piatră, o fântână cu apă proaspătă şi un parc de joacă în care am dormit ca nişte prunci.

Hotel de milioane de stele, numai pentru noi!

 

Recent Posts

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *